STATUTUL COMUNEI
JUDEŢUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
STATUTUL COMUNEI ŞEPREUŞ
ART.1: Comuna Şepreuş este unitatea administrativ-teritorială de bază, care cuprinde populaţia rurală reunită prin comunitate de interse şi tradiţii. Comuna Şepreuş este alcătuită dintr-un sat component, care este şi reşedinţă a comunei, în care îşi au sediul autorităţile administraţiei publice locale.
ART.2: Comuna Şepreuş este persoană juridică de drept public. Aceasta are patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină.
ART.3: (1) Comuna Şepreuş se întinde pe o suprafaţă de 5539 ha, din care 281 ha este cuprinsă în intravilan.
(2) Comuna este situată în nordul judeţului Arad , având ca vecini la E comuna Cermei, la V comuna Sintea Mare, la S satul Chereluş, şi la N-V comuna Mişca.
(3) Localitatea Şepreuş este amintită documentar în anul 1364, fiind una din cele mai vechi din judeţ. În anul 1407 este cuprinsă în domeniul familiilor Bethlen şi Neczpaly. Până în secolul al XIX-lea, teritoriul comunei şi locuitorii au făcut parte din diferite domenii nobiliare.
(4) La sfârşitul secolului al XVIII-lea este amintită prima şcoală românească (1789).
(5) Cea mai veche descoperire arheologică este un “aurus” de la Augustus, găsit în anul 1991, în zona fostelor vii.
(6) Populaţia comunei la 1 ianuarie 2003 a fost de 2463 locuitori stabili, predominând naţionalitatea română, în procent de 89%, rromi în procent de 10% şi alte naţionalităţi 1%.
(7) Autorităţile publice locale care conduc comuna sunt Consiliul Local comunal, format din 11 consilieri şi Primarul, care funcţionează la sediul Consiliului Local amplasat în centrul comunei la nr. 298.
(8) Comuna Şepreuş, este străbătută de drumul judeţean nr.793, drum care face legătura între comuna Şepreuş şi localităţile Cermei şi Sintea Mare. Deasemenea comuna mai cuprinde şi drumuri intercomunale, care fac legătura între comuna Şepreuş şi localităţile Apateu, Satu Nou, şi Chereluş;
(9) În cadrul comunei funcţionează şcoala generală cu 8 clase. Activitatea culturală este organizată şi condusă de Căminul Cultural.
(10) În domeniul medical, funcţionează dispensarul uman, cu două cabinete medicale individuale,un cabinet stomatologic şi dispensarul veterinar.
(11) În comună funcţionează serviciul de asistenţă socială.
(12) În comună sunt mai multe societăţi cu caracter comercial, de producţie, precum şi o instituţie bancară
(13) Activitatea de bază a comunei este agricultura, existând o suprafaţă arabilă de 4061 ha şi 1062 ha de păşuni comunale.
(14) Pe lângă această activitate, în comună se desfăşoară activităţi de prestări servicii şi comerţ.
ART.4: Comuna Şepreuş este de rangul IV, potrivit Legii nr. 351/2001, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional- Secţiunea IV- Reţeaua de localităţi.
ART5: Autorităţile administraţiei publice locale sunt:
Primarul comunei;
Consiliul local Şepreuş.
Acestea îşi desfăşoară activitatea în comună în sediul Primăriei locale la nr. 298.
Primarul şi Consiliul local au fost aleşi în urma alegerilor locale desfăşurate în iunie 2000 şi au un mandat de 4 ani, validarea acestora făcându-se în şedinţa publică din 29 iunie 2000.
Consiliul local este alcătuit din 11 consilieri.
ART.6: Persoanele născute în comună primesc, la împlinirea vârstei de 18 ani, titlul şi certificatul de fiu/fiică al/a comunei în cadrul unei festivităţi care se organizează de primar.
ART.7: Persoanelor fizice române sau străine, cu merite deosebite pe plan politic, economic, social, cultural, sau a altor persoane importante, reprezentative pentru comuna Şepreuş l-i se poate conferi titlul de cetăţean de onoare.
Drepturile de care se bucură aceste persoane, precum şi condiţiile de pierdere sau de retragere a acestui titlu se vor stabili de la caz la caz.
ART.8: Locuitorii comunei sunt consultaţi, în condiţiile legii, prin referendum, asupra problemelor de interes deosebit din unitatea-administrativ teritorială pentru problemele de interes deosebit.
ART.9: (1) Cetăţenii comunei pot fi consultaţi şi prin adunări cetăţeneşti, convocate de primar, la iniţiativa acestuia sau a unei treimi din numărul consilierilor în funcţie.
(2) Convocarea adunării cetăţeneşti se face prin aducerea la cunoştinţă publică a scopului, datei şi a locului unde urmeză să se desfăşoare aceasta.
(3) Adunarea cetăţenească este valabil constituită în prezenţa majorităţii reprezentanţilor familiilor şi adoptă propuneri cu majoritatea celor prezenţi.
(4) Propunerile se consemnează într-un proces-verbal şi se înaintează primarului, care le va supune dezbaterii consiliului local în prima şedinţă, în vederea stabilirii modalităţilor concrete de realizare şi de finanţare, dacă este cazul.
(5) Soluţia adoptată de consiliul local se aduce la cunoştinţă publică, prin grija secretarului.
ART.10: (1) Potrivit legii, patrimoniul comunei este format din bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea publică şi, în proprietatea privată ale acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial.
(2) Bunurile care aparţin comunei sunt supuse inventarierii anuale, în termen de 60 de zile de la data depunerii situaţiilor financiare anuale.
(3) Creşterea sau diminuarea patrimoniului va fi temeinic justificată pentru fiecare caz, în note explicative anexate la inventar.
ART.11: (1) Bunurile aflate în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale şi cele din proprietatea privată a acesteia pot fi date în administrare regilor autonome şi instituţiilor publice, pot fi concesionate ori închiriate în condiţiile legii sau pot fi atribuite în folosinţă gratuită pe termen limitat persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice.
(2) În condiţiile legii, consiliile locale pot hotărî cumpărarea anumitor bunuri ori vânzarea acestora, aflate în proprietatea privată a comune.
(3) Vânzarea, concesionarea şi închirierea se fac prin licitaţie publică, potrivit dispoziţiilor legale.
ART.12: Comuna poate coopera sau să se asocieze cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, precum poate şi să stabilească relaţii de parteneriat cu unităţi administrativ-teritoriale similare din alte ţări.
ART.13: Comuna poate coopera sau se poate asocia şi înfrăţi cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din strănătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.
ART14: Denumirile de străzi, pieţe şi de obiective de interes local se atribuie şi se modifică prin hotărâre a Consiliului local al comunei Şepreuş.
ART15: Însemnele specifice ale localităţii şi modalităţile de utilizare a acestora se stabilesc în condiţiile legii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ AVIZAT DE LEGALITATE,
POPA SIMION SECRETAR:
COSMA PETRU



